Angajamentul nostru CSM - Calitate, securitate, mediu

Declarația conduceri

Experiența noastră este-unică, iar cunoștințele noastre sunt - numeroase

Au trecut aproape 75 de ani de când Grupul nostru s-a născut din creativitatea și cunoștințele unui singur om, domnul Roland DEDIENNE. Grupul a crescut și și-a transmis spiritul antreprenorial, inovația, expertiza tehnică și cultura corporativă generațiilor următoare. Această cultură se bazează pe calitatea lucrătorilor noștri și a serviciilor noastre. Aceasta ne face un grup tehnologic unic și foarte credibil în industria materialelor plastice.

Calitatea, siguranța și protecția mediului reprezintă pentru clienții noștri garanția că cerințele lor vor fi îndeplinite, iar pentru fiecare dintre unitățile grupului, garanția viitorului său pe termen lung. Loialitatea clienților noștri, o reflectare a capacității noastre de a-i satisface pe termen lung, este prima garanție a performanței grupului nostru.

Împreună cu echipele de conducere, mă angajez să pun în aplicare resursele și comunicarea internă care vor permite tuturor să înțeleagă mai bine mediul și provocările companiei, precum și importanța rolului și implicării lor.

Prin prezenta, îmi asum un angajament personal față de procesul de îmbunătățire și progres în cadrul Grupului nostru și îi dau autoritate deplină managerului de calitate al Grupului, care raportează Departamentului Operațiuni al Grupului, pentru a pune în aplicare și a menține bunele practici.

Declarațiile lui Pierre-Jean LEDUC, președintele DEMGY

Politica noastră privind Calitatea: Să fim întotdeauna cel mai de incredere si inovator partener

În 2008, am decis să facem mai clare sistemele noastre de calitate organizând abordarea noastră în vederea progresului și îmbunătățirii continue sub forma unui proiect real al grupului, denumit "ISO Corporate”.

În 2010, am definitivat această abordare sub forma unui sistem de management integrat (SMI), integrând formal securitatea și mediul în organizația noastră.

Politica noastră de calitate este o abordare de excelență, de prevenire și responsabilizare pentru clienții și angajații companiei noastre, furnizorii noștri de servicii externe și societatea civilă. Este stabilită de către Management în conformitate cu strategia grupului, cerințele clienților, reglementările aplicabile, standardele de referință și trebuie să fie respectată de toți angajații grupului.

Astfel, prin responsabilizarea fiecăruia, politica noastră are scopul de a asigura că cultura noastră corporativă este o garanție a abordării CSM și a performanței fabricilor noastre, nu a structurilor sale.

Politica noastră SMI se bazează pe 3 piloni:

  • Un ansamblu de procese definite de cartografierea procesului care reflectă practica în momentul „T”,
  • Planuri de progres care să permită diferitelor componente ale grupului să colaboreze în scopul unei aplicări consecvente a politicii CSM,
  • Obiective și indicatori pentru a măsura periodic conformitatea, eficacitatea și eficiența noastră.
  • Această abordare a Calității nu este un scop, ci o etapă a unei dinamici comune, constructive, simple și pozitive a progresului. În această lume extrem de competitivă în care ne desfășurăm activitatea este vorba, în cele din urmă, despre credibilitatea și supraviețuirea noastră.

Politica noastră privind Mediul: Reducerea impactului

Grupul nostru, conștient de responsabilitatea sa față de societate și generațiile următoare, s-a angajat la cel mai înalt nivel într-o politică activă de protecție a mediului care ia în calcul toate activitățile punctelor de lucru.

În acest scop, ne-am angajat după cum urmează:

  • Să asigurăm conformitatea cu reglementările aplicabile,
  • Să implemetăm și să promovăm un proces de îmbunătățire continuă și de prevenire a riscurilor de poluare,
  • Să comunicăm colaboratorilor noștri performanțele realizate.

Ne angajăm să utilizăm mijloacele umane, organizaționale și tehnice, care permit:

  • Să gestionăm emisiile atmosferice și reziduurile lichide,
  • Să gestionăm consumul de energie,
  • Să limităm producția de deșeuri și să optimizăm gestionarea lor pentru a reduce impactul asupra mediului,
  • Să limităm utilizarea resurselor naturale, în special a apei,
  • Să prevenim riscurile de incendiu și de poluare legate de activitățile noastre.

Periodic, obiectivele noastre și cele privind mediul sunt revăzute de către departamentul nostru SMI - CSM care se înscrie în cadrul demersului nostru de îmbunătățire continuă. Obiectivele noastre vor fi atinse prin sensibilizarea fiecăruia dintre noi cu privire la consecințele acțiunilor noastre și prin angajarea personală a tuturor, în cadrul politicii noastre.

În 2021, compania noastră a primit prima etichetă europeană care promovează acțiunea procesatorilor de materiale plastice pentru economia circulară și integrarea materialelor MORE2021plastice reciclate în producție.

Eticheta MORE (MOBILized to REcycle) oferă o recunoaștere reală a angajamentului nostru ca companie industrială și demonstrează progresul nostru în promovarea unui consum mai durabil, cu produse care includ tot mai multe materiale plastice reciclate.

Politica noastră privind Sănătatea/Securitatea: Prevenirea și asigurarea sănătății colaboratorilor

Angajamentul nostru pentru sănătatea și securitatea colaboratorilor noștri este una dintre prioritățile noastre. Așadar, în fața riscurilor legate de activitățile noastre, grupul nostru se angajează să stabilească planuri de acțiune pentru prevenirea accidentelor de muncă.

Politica noastră are în vedere asigurarea unui mediu sănătos și sigur pentru angajații și partenerii noștri. Așadar, ne angajăm cu privire la următoarele:

  • Să respectăm regulamentele aplicabile,
  • Să îmbunătățim condițiile de muncă, de bunăstare, să prevenim bolile ocupaționale și accidentele de muncă,
  • Să elaborăm măsurile care permit eliminarea, de preferință direct la sursă, riscurile și pericolele din mediul de lucru, și să comunicăm această politică privind Sănătatea/Siguranța,
  • Stabilirea instructajelor pentru gestionarea riscurilor profesionale.
  • Stabilirea unei abordări durabile de reducere a condițiilor dificile la locul de muncă.
  • Colegii noștri participă activ la atingerea obiectivelor privind igiena și siguranța muncii, astfel:
  • Cooperând cu conducerea și cu toți colegii de muncă pentru menținerea unui mediu de muncă sănătos și sigur,
  • Respectând procedurile și recomandările de siguranță emise de unitățile noastre,
  • Raportând toate riscurile și pericolele identificate în timpul lucrului.

Susținem cooperarea și colaborarea tuturor ca fiind valori esențiale pentru a face din unitățile noastre un loc de muncă în care fiecare va putea evolua și lucra în perfectă siguranță.

Angajamentul nostru cu privire la Etică

Politica anticorupție

Grupul nostru se angajează cu privire la faptul că colaboratorii, clienții și furnizorii săi nu vor încerca să obțină favoruri sau un tratament special în schimbul anumitor avantaje, și refuzăm acceptarea sau solicitarea oricărui cadou de către colaboratorii noștri, precum și oricărui alt avantaj care ar putea influența obiectivitatea în îndeplinirea îndatoririlor.

Codul de conduită

Toți colaboratorii grupului trebuie să accepte responsabilitatea care le revine în ceea ce privește respectarea codului etic, și în special:

  • Să-și îndeplinească îndatoririle cu profesionalism, onestitate, zel,
  • Să fie politicoși cu colegii, 
  • Să evite risipa sau utilizarea abuzivă a resurselor, să semnaleze conducerii risipa, frauda, abuzul,
  • Să aibă un comportament care să proiecteze o imagine pozitivă a grupului și a personalului acestuia,
  • Să protejeze grupul împotriva oricăror amenințări cu privire la securitatea informației (echipamente, date și programe informatice),
  • Să nu se angajeze în promisiuni care nu respectă regulile de funcționare,
  • Să nu divulge și să nu folosească informații confidențiale despre care au cunoștință în beneficiul propriu sau al altor persoane,
  • Să respecte toate textele, legile, regulamentele, deciziile și directivele legale referitoare la executarea îndatoririlor atribuite, și să evite orice acțiune contrară acestora.

Politica de lansare a alertelor

Când angajații grupului consideră că un superior sau un coleg le solicită să acționeze ilegal, abuziv, neetic sau încălcând codul de conduită, este responsabilitatea lor să raporteze această situație direct conducerii. Angajații vor beneficia de discreția necesară, iar conducerea va lua măsurile necesare pentru a investiga în amănunt, mai ales atunci când sunt implicați directorii.

Orice atitudine incompatibilă cu acest cod etic va fi inacceptabilă și tratată în consecință. În cele din urmă, poate da naștere unor măsuri disciplinare în conformitate cu regulile de procedură. Deoarece etica privește întreg personalul, mă angajez în numele tuturor angajaților grupului să implementez acest cod.

CERTIFICĂRILE NOASTRE

DEMGY Normandy

9001

9100

DEMGY Group

DEMGY Paris

DEMGY Atlantique

DEMGY Făgăraș

DEMGY Deva

DEMGY Frasne

DEMGY SPN

DEMGY Chicago